Buna ziua dragi utilizatori ai bibliotecii!
Faceți căutări pe acest blog
joi, 28 aprilie 2022
vineri, 21 ianuarie 2022
Ziua Mondială a Scrisului de Mână
Handwriting Day
A fost instituită cu scopul de a ne aminti de frumuseţea şi unicitatea scrisului de mână şi de necesitatea folosirii semnăturii de mână.
Iniţiatorul acestei zile este Asociaţia producătorilor de instrumente de scris (Writing Instrument Manufacturers Association, WIMA), care a declarat ziua de 23 ianuarie drept ziua sărbătoririi „scrisului de mână”. Coincide cu ziua de naştere a
lui John Hancock, unul din cei mai proeminenți oameni de stat americani, care şi-a pus primul semnătura pe Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii.
#BibliotecaPublicăpentruMaturiBaşcalia
#HandwritingDay
joi, 20 ianuarie 2022
Eminescu, Luceafărul poeziei Române !
Mihai Eminescu
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.
Mihai Eminescu "La steaua"
Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – d. 15 iunie 1889, București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat.
Sursa: Wikipedia
miercuri, 19 ianuarie 2022
Victor Teleucă – poetul neliniştilor şi al singurătăţi…
Victor Teleucă - 90 de ani de la naștere!
Teleucă, Victor (19.01.1932, Cepeleuţi, judeţul Hotin, azi Ucraina − 12.08.2002, Chișinău).
Poet şi eseist. A absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău (1958). Debutează în presă în 1949.
Redactor literar la „Ţăranul sovietic” şi la televiziunea moldovenească, redactor-şef la săptămînalul „Cultura” (din 1977 − „Literatura şi arta”); secretar al Comitetului de Conducere al Uniunii Scriitorilor (1976-1984), redactor literar la revista, „Basarabia” (1984-1993). Debutează editorial cu poemul „Răscruce” (1958), urmat de volumele: „Nelinişti” (1963), „Din patru vînturi” (1964), „Insula cerbilor” (1966 − Premiul comsomolului „Boris Glavan”), „Îmblînzirea focului (1971). Versurile sale, de la o carte la alta, se transformă într-o cronică a condiţiei umane, culminînd cu naşterea unui „eu” dramatic. Volumele „Momentul inimii” (1975), „Încercarea de a nu muri” (1980), „Ciclul italian sau criza de timp” (1987), „Goniţi pasărea de cenuşă” (1992) accentuează neliniştea unui timp durut care frămîntă „Eul”. Victor Teleucă a susţinut rubricile despre fiinţă şi existenţă „Amplitudinea mea de nisip” în revistele pentru tineret. Este cunoscut şi în calitate de traducător. A realizat traduceri în română din poezia letonă, lituaniană, rusă ş. a. A obţinut Premiul de Stat al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM) pentru volumul „Momentul inimii” 1980, Maestru Emerit al Artei din RSSM (1983), „Ordinul Republicii” (1999), Medalia „Mihai Eminescu”; Premiul Uniunii Scriitorilor (2000).
Opere:
„Răscruce”, Chișinău, 1958;
„La ruptul apelor”, Chișinău, 1960;
„Nelinişti”, Chișinău, 1963;
„Din patru vînturi”, Chișinău, 1964;
„Insula cerbilor”, Chișinău, 1966;
„Îmblînzirea focului”, Chișinău, 1971;
„Eroică”, Chișinău, 1973;
„Momentul inimii”, Chișinău, 1975;
„Încercarea de a nu muri”, Chișinău, 1980;
„Întoarcerea dramaticului Eu”, Chișinău, 1983;
„Ciclul italian sau criza de timp”, Chișinău, 1987;
„Piramida singurătăţii”, Chișinău, 2000;
„Introspecţii”, Chișinău, 2000;
„Ninge la o margine de existenţă”, Chișinău, 2002;
„Decebal”, poem, Chișinău, 2003;
„Momentul inimii”, Chișinău, 2003;
„Improvizaţia nisipului: Versuri. Eseuri”, Chișinău, 2006.
Sursa:Wikipedia
marți, 18 ianuarie 2022
Atelier profesional
Pe data de 8.12.2021, în decurs de 2 ore am participați la un atelier profesional cu tema: "Raportul analitic anual".