Cel mai vesel, mai spectaculos ritual de familie este legat de
căsătoria tinerilor, unde ei deja sunt actorii de bază şi tot ei realizează
rolurile principale, ca mire şi mireasă. Căsătoriile se încheiau când nu era
post, fiindcă în post nu se fac nunţi „că este păcat”. Perioada nunţilor este
strâns legată de activitatea agricolă, după ce se finisează lucrările în câmp.
Ca şi la alte popoare, la moldoveni există credinţa că, fiecare
cavaler sau domnişoară are ursitul său sau norocul propriu (ursitul (a) sa,
predestinat de soartă. Se întâlnesc unele forme de ghicire pentru a afla cine
va fi ursitul. La fundamentul creării familiei stă dragostea şi înţelegerea.
Căsătoria a doi tineri cuprinde un ciclu de obiceiuri şi
ritualuri: prenupţiale, nupţiale sau nunta propriu-zisă şi postnupţiale. Deși,
Moldova este o ţară mică, însă unele tradiţii legate de căsătorie diferă de la
o regiune la alta: felul de bucate, caracterul logodnei şi ritualul de luare a
zestrei, după numărul legătorilor de nuntă ş.a. În trecut la sate în partea de
nord a țării nunta se sărbătorea trei zile, în centrul Moldovei o nuntă se
desfăşura o săptămînă după un anumit mod cu multiple obiceiuri şi ritualuri. La
sud mireasa pleacă la mire cu zestre încă de la logodnă, iar la nord mireasa
pleca la mire în ziua nunţii.
Stărostia. Nunta tradiţională moldovenească
începe cu obiceiul „Stărostie”, când mirele cu o rudă mai în vârstă se duc la
părinţii miresei pentru a o cere în căsătorie. Există anumite formule de cerere
în căsătorie şi adresare către părinţii ei. Dacă părinţii miresei sunt de
acord, după o săptămână sau două urmează logodna.
Logodna. Logodna se face, de obicei, la
mireasă. La logodnă se înţeleg despre căsătoria tinerilor, despre caracterul
nunţii, fac propuneri despre nuni, despre numărul legătorilor pentru oaspeţi,
uneori şi despre zestre ş.a. În centrul şi nordul republicii la logodnă vin
numai câteva familii, rude mai apropiate ale mirelui şi miresei, care sunt
martorii înţelegerii. Se mai înţeleg de ziua nunţii, muzică, bucate, locul unde
va avea loc nunta şi cotele de participare ale oaspeţilor şi contribuția părinţilor
în organizarea nunții tinerilor.
Răspunsul. La câteva zile sau o săptămînă
după logodnă, acasă la mire are loc „răspunsul” (se înţeleg definitiv – „se bea
răspunsul”). La mire vin părinţii miresei cu câteva persoane şi nunii, daca
sunt aleşi şi sunt de acord. Decizia de căsătorie a tinerilor este întărită
prin dăruirea de colaci, prosop şi baretură din partea părinţilor fetei.
Cele mai onorabile persoane la nuntă sunt mireasa cu mirele, dar
și nunii sau „părinţii de cununie”. A fi nănaşi de nuntă e o onoare și o
cinste. Nunii „se prind de nănaşi” printr-un obicei frumos, care constă în
prezentarea de către părinţii mirelui sau a miresei a doi colaci cu un prosop
viitorilor nănaşi. Părinţii înmânează aceşti colaci poftindu-i să le fie nănaşi
copiilor lor şi ei trebuie să chibzuiască, dacă sunt în stare sau nu, şi în
dependenţă de posibilităţile lor ei pot „primi” sau „respinge” colacii. De
fapt, nu este bine să refuzi a cununa pe cineva, fiindcă e păcat să-i
îndepărtezi de la tine, deoarece când „îţi faci o pereche de fini” ei îţi devin
ca nişte copii.
Dacă nunii sunt aleşi, ei pot fi prezenţi la logodnă şi „la băut
răspunsul”, fiindcă ei au dreptul să-şi spună părerea privitor cum ar trebui să
fie nunta şi ce „daruri” ar fi dorit.
Când are loc „răspunsul” are loc înţelegerea definitivă despre
ziua nunţii şi caracterul ei (mare sau mică), despre legători şi zestre, despre
mărimea contribuţiei părinţilor, darurile pentru nuni ş.a.
Una dintre problemele mari ale pregătirilor pentru nuntă o
alcătuia în trecut „zestrea”. Deseori apăreau probleme, când se discuta volumul
zestrei fetei şi a băiatului. În centrul Moldovei fetei i se dau ca zestre:
covoare, lăicere, prosoape, perne, oghealuri, ţoluri ş.a., o ladă de zestre
frumoasă, un sunduc pentru albituri, o veretcă de uscat grâne, o prostire de
perete ş.a. În regiunea Orheiului fetelor până nu demult le dădeau şi un
poloboc cu vin, şi un poloboc nou, deoarece în zona de centru creşte multă
viţă-de-vie. Băieţilor în această zonă li se dădea: loc de casă, materiale de
construcţie, cal ş.a. Este interesant faptul că pretutindeni mamele pregătesc
feciorilor un lăicer, un ogheal şi o pernă, care le este aşternutul de pat în
caz de zile nefericite. În secolele precedente în familiile bogate la căsătorie
obiectele mari şi scumpe se înscriau în „foaia de zestre”.
În zona de centru a Moldovei, până la nuntă, sunt atestate și
alte obiceiuri ca: „ziua cernutului”, „croitul cămășii de soacră”, „lăutoarea
miresei”, „bărbieritul mirelui” ş.a.
„Ziua cernutului” de obicei se făcea joi, fiindcă se consideră
că e zi plină şi e bună de realizat lucrări pentru familie. Se invita un
băieţel şi o fetiţă, în sita împodobită cu fire roşii se pune faină şi monede,
copilaşii cern prima sită de faină, apoi îşi iau monedele pentru cernut. Apoi
femeile fac aluatul și coc colacii de nuni, de cuscri, colacul miresei şi al
mirelui.
A rămas în istoria tradiţiilor populare obiceiul „croitul
cămăşii de soacră”, când la mireasă venea mama mirelui şi încă 1-2 femei şi se
croia cămaşa soacrei mari, pe care mireasa trebuia până la nuntă s-o brodeze.
Fie ce obicei conţinea elemente de glumă şi umor. Cămaşa se croia largă şi cu
gura îngustă „ca soacra să nu vorbească mult”.
Poftirea la nuntă. Este onorabil ca rudele
apropiate să fie poftite la nuntă cu băutură de către părinţii tinerilor sau de
tinerii înșişi. Restul oaspeţilor sunt poftiţi de vorniceii de onoare legaţi cu
batistă sau prosop, călare pe cal şi cu o ploscă frumoasă de lemn cu băutură,
special pentru poftirea la nuntă.
În cazul când unul din tineri are un părinte decedat, se
respectă tradiţia ca dimineaţă în ziua nunţii să plece la cimitir pentru „a-l
pofti” simbolic la nuntă. Acest gest ţine de o credinţă şi un cod de legi etice
de conduită şi respect al memoriei strămoşilor.
Nunta la mireasă. În trecut, nunta propriu-zisă, pentru toată lumea, se făcea
duminică şi dura 2-3 zile. După tradiţie nunta începea, în prima jumătate a
zilei, în casa miresei.
Îmbrăcarea miresei. La casa părinţilor, mai întâi
mireasa este îmbrăcată – „îmbrăcarea miresei” pentru nuntă (dacă mirele i-a
adus de cu seară cadoul de nuntă – rochia, vălul miresei şi pantofii), dacă nu
– apoi aşteaptă venirea mirelui cu „pocloanele” (rochia, vălul miresei şi
pantofii). Ea este înconjurată de druşte şi femeia care se ocupă de gătirea
miresei. Dacă pocloanele sunt aduse în ziua nunţii, un bărbat va spune o oraţie
respectivă la „pocloane”.
În trecut mireasa îi făcea cadou mirelui o cămaşă naţională
brodată şi un brâu ţesut ales, aşezate pe un colac, şi se făcea obiceiul
„schimbul de pocloane”.
În timpul îmbrăcării druştele îi cântă despre acest moment de
căsătorie ca despre un pas spre familie, care o va lipsi de libertate, de
zâmbet, de copilărie şi va fi cu povara dorului de părinţi, de fraţi şi surori
etc.
La îmbrăcarea miresei prietenele, rudele
îi cântă de jale cântecul miresei:
„Taci mireasă, nu mai plânge,
Că la maica ta te-oi aduce,
Când a face plopul mere,
Da răchită micşunele... ”
„Taci mireasă, nu mai plânge,
Că la maica ta te-oi aduce,
Când a face plopul mere,
Da răchită micşunele... ”
Iertăciunea miresei. Apoi în casă la mireasă are loc
„iertăciunea miresei”, când ea se aşează în genunchi în faţa părinţilor, îşi
cere iertare dacă le-a greşit cândva şi cere învoire pentru căsătorie, îşi ia
rămas bun de la casa părintească. Părinţii îi dau „blagoslovirea de a se
căsători”. Iertăciunea miresei poate avea loc şi împreună cu mirele, când
acesta vine după mireasă.
În aceeaşi dimineaţă la mire de asemenea are loc ritualul
„iertăciunii”, când mirele îşi cere iertare de la părinţi şi primeşte
„blagoslovirea” lor. „Iertăciunea” la mire se face la o masă pe care în 4
colţuri sunt puse câte o jemnă şi câte o mână de grâu ca simbol de belşug pe
viitor. Mirele sărută fiecare colac şi de pe fiecare ia puţin grâu şi aruncă
peste umăr, apoi se apropie de părinţi şi îşi cere iertare şi blagoslovire.
Luarea miresei. Mirele cu ceata lui de băieţi cu
muzică, cu vornicei şi druşte însemnaţi cu flori (fetele) şi batiste (băieţii)
pleacă să „ieie mireasa”. În unele sate mirele pleacă cu ceata lui mai întâi la
nănaşi, unde ei sunt puşi la masă, apoi toţi împreună pleacă la mireasă „să
ieie mireasa”.
La poartă, mai întâi, are loc „schimbul de colaci” al miresei cu
al mirelui, ultimul este ajuns şi se rupe bucăţi. Toţi caută să obţină o
bucăţică din el ca semn al fericirii.
La poarta casei miresei părinţii ei îi întâlnesc şi-i primesc cu
vin şi cu un colac frumos împletit care este ridicat sus de părinţii miresei.
Are loc „trecerea pe sub colac”. Sunt trecuţi-primiţi mirele şi invitaţii lui.
Mireasa îl întâlneşte pe mire, turnând apă înaintea lui –
simbolizând fertilitate în toate. Apoi toţi oaspeţii sunt aşezaţi la masă –
„masa miresei”. Când se ridică de la masă, toţi se iau de mâini şi ies la hora
comună, la dansul miresei, unde ea cu mirele dansează primul dans înconjuraţi
de hora tineretului, a prietenilor. Apoi are loc „luarea zestrei” (dacă nu a
fost luată după logodnă), care de asemenea prezintă un ritual. Deasupra lăzii de
zestre în unele sate (r-nul Soroca) tinerilor li se pune o găină coaptă, ca
tinerii s-o mănânce singuri, fără a se împărţi cu cineva. În casa miresei
mirele este rugat „să plătească” zestrea miresei şi are loc o „târguială” cu
umor între mire şi fratele, surorile sau verişorii miresei, care pun cuţitul în
uşă şi „cer plată” pentru mireasă şi zestre.
După o plată simbolică are loc „scoaterea zestrei” şi „dansul
zestrei” însoțit de un cântec special – „hostropăţul”. Toate obiectele din
zestre (covoare, perne, valuri de ţoluri, lada de zestre ş.a.) sunt scoase de
cavalerii mirelui, ridicate sus şi „jucate”. Este o cinste să ai o zestre
bogată şi frumoasă, fiindcă o vede lumea din sat, „când o scoate de la mireasă”
şi când o aduce în casa mirelui. Satul este acel indicator care a menţinut
tradiţia, care a apreciat înalt hărnicia şi măiestria fetelor, care a judecat
lenevia şi o zestre de nimica.
La plecarea mirelui şi a miresei din casă, mama ei aruncă în
urma lor cu grâu şi bomboane, ca viaţa lor să fie îmbelşugată şi dulce, însă ce
nu s-ar întâmpla mireasa nu trebuie să se uite în urmă, „ca să nu se întoarcă
acasă”. „Luarea miresei cu zestre” este un spectacol frumos aşteptat de tot
satul, toţi ies să vadă mirele şi mireasa, care cu muzică şi cu alaiul de nuntă,
cu nănaşii pleacă la oficiul stării civile, unde se oficializează căsătoria.
Deseori înaintea tinerilor se toarnă apă, ca simbol al fertilităţii şi mirele
achită o plată. Apoi cortegiul de nuntă pleacă la mire, însă părinţii miresei,
rudele ei căsătorite nu pleacă cu ei, dar se adună la mireasă acasă şi vin după
amiază.
La cortegiul de nuntă erau folosiţi caii, pe care vorniceii de
onoare vestesc lumea despre nuntă. Mireasa şi mirele merg pe jos, iar dacă era
departe casa mirelui puteau folosi o brişcă, iarna – o sanie. Astăzi cortegiul
nunţii se deplasează cu multe maşini împodobite cu panglici şi flori.
De rând cu „luarea miresei” în mod tradiţional se întâlneşte şi
o altă formă ca „furatul miresei”, care se deosebeşte prin alte formule de
înţelegere între cuscri şi caracterul nunţii.
Vadra. Obiceiul „Vadra” sau „Vulpea”
se realizează în cazul, când mirele e din alt sat decât mireasa şi când vine
s-o ia, flăcăii din sat împiedică plecarea ei din sat, legând ieşirea din sat
cu lanţuri, făcând baricade şi cerând o plată pentru mireasă. Ei pun în
mijlocul drumului o ață şi cer de la mire „vadra” sau „vulpea” în vin şi bani.
Uneori mirele încearcă să ocolească drumul central, însă ieşirile din sat sunt
păzite, îndeosebi, dacă a fost o fată bună. Pentru ea se cere vulpea, şi în aşa
fel flăcăii îi fac cinste şi onoare.
Primirea miresei la mire. Părinţii mirelui aşteaptă
„nunta”, adică alaiul care vine cu mirele şi mireasa. Ei ţin în mâini un colac,
prăjituri şi vin, dulceaţă sau miere de albine şi miez de nucă cu care îi
servesc pe tineri, apoi pe naşi şi ceilalţi oaspeţi. Nuntaşii – oaspeţii trec
peste pragul porţii sau casă „pe sub colac” – simbolul sacru al belşugului şi
cinstei. Mama mirelui ia un prosop şi-l aruncă peste mireasă şi mire şi-i
„trage – primeşte în casă”. Apoi îi pune la masă cu bucate reci.
Nunta la mire. Cu venirea nuntaşilor împreună
cu mireasa începe nunta la mire. Încep dansurile, vine lumea din sat „la
văzut”, „la prijit”. Toţi dansează până spre seară. Oaspeţii vin pe rând sau
organizat, însă unul din punctele-cheie este „venirea nunilor”. Ei sunt
întâlniţi în drum ceva mai departe de casă, mirele cu mireasa le ies cu muzică
înainte, îi servesc cu cinste şi toţi împreună intră în ogradă. La fel sunt
întâlniţi părinţii fetei cu neamurile ei. Când vin nunii şi neamurile miresei
se servește „prima masă de nuntă” cu bucate reci.
Nunta joacă până spre seară. Nu se zice „a face nuntă”, ci „a
juca nunta”, astfel subliniindu-se că nunta trebuie să fie veselă.
Masa tineretului. Până nu demult, după tradiţie,
seara devreme avea loc „masa tineretului”, care începea cu trecerea tinerilor
cu luminările aprinse, spălatul mâinilor, datul mâinii” şi înmânarea de cadouri
de la tineretul din sat, apoi toţi erau serviţi cu bucatele pregătite de nuntă.
Ieşeau de la masă cu o horă mare, iar mirele cu mireasa dansau
în centru. După ce dansau câteva dansuri tinerii plecau acasă, iar în acest
timp la nuntă veneau invitaţii căsătoriţi. Rudele apropiate veneau şi ziua „la
văzut” cum merge nunta şi pentru a ajuta la pregătirea mesei. Venirea rudelor
căsătorite era originală. Fiecare familie venea cu o pereche de colaci
acoperiţi cu un prosop frumos şi o garafă cu vin. Colacii erau copţi de soţie,
dar îi ducea bărbatul. Gospodina era apreciată după faptul cum erau copţi colacii
și cât de frumos era dantelat şi ţesut prosopul.
Până aproape de miezul nopţii toţi joacă şi aşteaptă „Masa
mare”.
Masa mare. Acest ritual în cadrul nunţii
este cel mai important, poţi lipsi la toate celelalte ritualuri şi etape ale
nunţii, dar „la masa mare” eşti dator să fii, dacă eşti invitat şi ai acceptat
să vii la nuntă.
Masa mare începe cu trecerea nunilor şi a tinerilor „la masa
nunilor”, cu luminările aprinse, care le înfing într-o pereche de colaci mari:
colacul mirelui şi al miresei. Pe parcursul mesei mari toţi servesc la masă şi
urmăresc, cum se petrec ritualurile şi cum ard luminările, fiindcă astfel se
judecă despre viaţa tinerilor în viitor.
Spălarea mâinilor – este un ritual, care aminteşte
şi demonstrează atitudinea faţă de igienă a moldovenilor. Igiena locuinţei, a
corpului, a mediului întotdeauna au fost foarte importante. Ritualul „spălatul
mâinilor” începe cu faptul că mirele toarnă apă pe mâinile nașilor, iar mireasa
le dăruieşte un ştergar de şters mâinile, apoi naşii toarnă pe mâini tinerilor
şi le oferă un ştergar. După aceasta începe masa mare dirijată de nănaşi,
ajutați de staroste şi vorniceii de onoare.
Legătorile. Legătoarea cu atribute de ritual
este un spectacol de mare importanţă. „Legătorile” sunt cadourile care le fac
părinţii miresei nunilor şi rudelor mirelui, pe care aducându-le la masă „le
joacă”, demonstrându-le. Dacă la alte popoare mirele trebuie să plătească
„calâm” pentru o fată de parcă „ar cumpăra-o” sau ar achita o anumită taxă
pentru luarea a unor braţe de muncă, apoi la moldoveni e invers, părinţii fetei
trebuie să le ofere rudelor mirelui cadouri ca simbol al înrudirii cu ei şi
totodată să-şi menţină statutul social de om gospodar şi respectuos față de
tradiţii.
Nunii sunt legaţi-semnaţi cu 2-4 prosoape frumos brodate şi
croşetate, care li se oferă jucându-le pe 2 colaci mari – „colaci de nuni”. În
afară de prosoape este primit să li se ofere nunilor un cadou bun, de obicei
covor şi copiilor lor tot „legători”, dar mai mici. Toate acestea se joacă de
rudele miresei şi vornicei. Apoi sunt legate rudele mirelui şi oamenii
nănăşeilor: bărbaţii cu prosop, iar femeile cu basma sau ţesătură.
Colacii de cuscri sau „încuscrirea”. La sfirşitul etapei de
legare se realizează „schimbul colacilor de cuscri”, care constă în oferirea
reciprocă unul altuia a unei perechi de colaci acoperiţi cu prosop decorativ şi
cadouri – cuscrului cămaşă şi cuscrei ţesătură de rochie. Acestea trebuiau să
fie la fel dintr-o bucată şi de aceiaşi culoare. Acest moment este important
prin faptul că ei devin rude şi se vor numi „cuscri”.
„Darurile”. După aceasta începe „dăruirea”. Datul mânii se face prin batista
de nuntă ca să fie ocrotiţi tinerii. Mai întâi nănaşii oferă cadouri tinerilor,
apoi părinţii mirelui apoi cei ai miresei, apoi rudele mai apropiate şi după
aceasta restul oaspeţilor. Fiecare se apropie de tineri, dă mâna şi le urează
cele bune.
Număratul banilor – toţi oaspeții servesc la masă, iar nunii şi
tinerii se duc să „numere banii”, apoi vin şi vestesc lumea cât au câştigat tinerii
şi le mulţumesc oamenilor pentru ajutor. Toţi se aşează la masă şi se oferă
cuvânt tuturor doritorilor. Rudele mirelui dansează luaţi de mână în jurul
meselor pentru a le face chef oaspeţilor. Se servesc bucatele inclusiv și cele
calde, iar în total numărul lor ajunge şi trece de 30, numai reci fiind peste
15 feluri de mâncăruri. Masa mare poate fi cu întreruperi, cu ieşire la Joc
după bucatele reci, se dansează 1-2 ore, apoi se servește masa caldă şi aici
avem unele obiceiuri ce ţin de etică şi recunoştinţă.
„Se aduc găluştele” – bucătăresele aduc găluştele şi „chiuie”.
Apoi urmează răsplătirea bucătăreselor sub un dans special şi teatralizat, când
ele aduc „găina nunului”. Se aduc toate bucatele, iar spre sfârşit acelea, care
simbolic mărturisesc că „masa mare” e pe sfârşite (prune negre, babă, plachie),
după care urmează ritualul „dezbrăcarea şi legătoarea miresei”.
Dezbrăcarea sau legătoarea miresei se realizează în mijlocul
femeilor, care cântă special un cântec despre faptul că ea e nevastă, nu-i cu
fetele da cu nevestele etc.
Mirele şede pe un scaun, în braţe ţine o pernă, iar pe pernă
şede mireasa. În acest timp nănaşa îi scoate de pe cap coroniţa şi ghirlanda şi
le pune unei druşte „ca să se mărite repede”. Scoate floarea de pe pieptul
mirelui şi-l prinde la pieptul unui flăcău. Acești doi tineri dansează, iar
nănaşa oferă cadouri tinerilor căsătoriţi: şorţ şi colţ de îmbrobodit, serviciu
de masă, mirelui – o cămaşă etc. Celelalte femei de asemenea oferă tinerilor
cadouri şi pun bani la basmaua legată. Apoi nuna îi serveşte pe cei prezenţi cu
vin, şampanie şi tortă. Se mai zice „masa dulce” a miresei. După tradiţie
pentru această masă mireasa trebuia să aibă pregătite special o faţă de masă de
nuntă cu 6-12 şervete.
După aceasta, cam spre ziuă are loc „mulţumirea muzicanţilor”.
La sfârşitul nunţii are loc „dăruirea cămaşei de soacră” pe care o îmbracă
peste haine şi într-un mod hazliu îi fac replică ca să nu vorbească mult.
Ducerea nunului acasă. Ducerea nunului acasă are loc a doua zi dimineaţă cu muzică şi
veselie pe drum. La nun acasă toţi nuntaşii sunt aşezaţi la „la masa nunului”.
Şi astfel nunta începută în prima zi se încheie abia a doua zi.
A doua seară după nuntă. A doua zi seara se adună iarăşi
cei mai apropiaţi, care petrec o seară umoristică şi veselă, se maschează şi
înscenează o altă nuntă. Pentru această masă se găteşte „zeamă”, plăcinte etc.
În a doua seară căreia i se spune „...seara farfuriilor”, „benchet”, „cale”,
„la uncrop” femeile îi aduc miresei cadouri: veselă, cereale, ţesături – cine
ce poate. În trecut se aduceau caiere de lână ca tânăra gospodină să aibă cu ce
se ocupa până va avea materia primă proprie.
Nunta moldovenească are un şir de obiceiuri postnupțiale, pe
care majoritatea caută să le respecte. Ele accentuează respectul faţă de
nănaşi, care le devin ca și părinţii.
În continuare, la diferite sărbători noua familie are datoria de
a-şi vizita şi ajuta nănaşii, de a se sfătui cu ei în problemele importante.
